Poate asta e ultima toamnă tristă...

Azi sunt tristă...

Sunt amărâtă pentru că iar a venit toamna şi în aer deja se simte izul morţii.

Zilele sunt mai scurte şi nopţile mai reci. Norii acoperă cerul şi îmi picură în suflet stropi mai grei ca mercurul... 

Cu fiecare frunză care se desprinde din ramurile copacilor, simt cum se rupe ceva din inima mea. 

Așa sunt eu toamna... tristă.

A mai trecut o vară din viaţa mea şi sunt cu un anotimp mai aproape de "ultimul ceas". 

Pentru unii, viața e vis. Pentru alții coșmar. Lucrul cert e că pe toți ne trezește din somn moartea…

S-a mai dus o vacanţă. Vacanţă care m-a schimbat mult. Am realizat că azi sunt mai săracă decât acum 3 luni... am pierdut prieteni, timp, încredere...

Credeam că dacă semăn iubire în oameni, o să-i culeg roadele, dar încă o dată am înțeles că glia e mai statornica decât ei - în ea semeni grâu şi tot aia seceri.

Credeam că prietenii mei sunt îngeri trimişi de Dumnezeu să îmi înfrumuseţeze călătoria aici jos. Dar am înţeles că nu toţi sunt îngeri buni. După ce realitatea m-a lovit,  mi-a şoptit rece: "Ai grija în cine te încrezi! Şi diavolul a fost cândva un înger..."

Oamenii trădează, uită, dezamăgesc, dar Dumnezeu… niciodată! Când toți pleacă, El rămâne. Când toți uită, El își aduce aminte. Când toți rănesc, El vindecă. Pentru că El e Dumnezeu, și e unic… Mă bucur că e un Dumnezeu atât de mare încât ajunge pentru toți. E Dumnezeul tuturor și nu face diferențe.

În iunie mi-am făcut o listă de dorinţe şi  mi s-au îndeplinit 99% din ele. Ştie El de ce nu a împlinit-o pe ultima. Şi cred că e mai bine ca eu să nu ştiu. Uneori, când Dumnezeu nu răspunde la rugăciuni, nu înseamnă neapărat că spune „Nu!” , ci „Nu acum!”

Mă uit în jur, la oameni. Suntem din ce în ce mai nepăsători. Ne-am legat tot mai mult de pământ. Suntem prea ocupați să ne uităm la verdele ăsta trecător. Vedem bani verzi, iarbă verde, uneori cai verzi, dar pierdem din vedere cerul și albastrul țării promise. Am început să știm prețurile tuturor  lucrurilor, dar nu și valoarea lor. Din zori până seara alergăm după poftele noastre, alergăm să strângem tot mai mult și uităm că nu vom lua nimic cu noi dincolo. Singurul lucru pământesc cu care poți trece de vama cerească e omul de lângă tine. Dar, în răutatea noastră, nu vrem să împărțim nici măcar cerul… și așa riscăm să nu mai avem nici noi parte de el…

Singura mea speranţă e că nu voi sta aici pentru totdeauna. Cineva, cândva, mă va smulge cu tot cu rădăcini, va scutura noroiul păcatului şi mă va lua acolo sus, acasă... Acolo unde, mulțumesc cerului, nu e niciodată toamnă. Nici tristețe…

Poate asta e ultima toamnă tristă...

Tu... știi unde te duci?

Tu... ai cu cine pleca? 

Poate asta e ultima toamnă tristă... Poate asta e toamna ta... Prețuiește timpul și nu îl lăsa să treacă pe lângă tine. Cum spunea și Octavian Paler, ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată...

_Sefora Geantă_